Despre ascultare

Imi dau seama cat de benefic este un bun ascultator. Oamenii, in general, nu discuta, ci vorbesc. O discutie rar este un proces de vorbire si ascultare, ci mai totdeauna devine un proces de vorbire si interpretare.

Sunt foarte putini oameni cei care stiu sa asculte cu adevarat.
Deseori oamenii au o nevoie asa mare de exprimare, incat conversatiile devin un ocean de idei si ganduri amestecate laolalta, din care foarte rar interlocutorii chiar inteleg ceea ce vrea sa exprime unul sau altul. Oamenii au precum o sete de exprimare. Este ca si cum ar fi stat intr-un desert mult prea multa vreme.

Deseori cautam conversatii si tindem sa ne auto-validam prin persoanele cu care discutam.
Daca discutia "rezoneaza" cu noi, adica daca se spune ceva cu care suntem deja de acord (constient sau inconstient) spunem ca a fost o discutie benefica. Si atribuim celuilalt un rol foarte mirific, unii chiar ajung sa se indragosteasca pe acest principiu.
Daca discutia nu este in rezonanta cu noi, ori ne plictisim, ori ne contrazicem.

Dar cand si unde intervine ascultarea adevarata?

Din punctul meu de vedere, o conversatie cu adevarat benefica trebuie sa ofere tuturor participantilor un spatiu de exprimare. Si o ureche cu adevarat atenta, nu trebuie sa asculte cuvintele, ci informatia pe care celalalt incearca sa o transmita. De multe ori cuvintele deruta. Oamenii vorbesc atat de mult timp intr-o maniera contextuala. Vor sa exprime ceva, si apoi discuta doar despre cuvinte, despre contextul folosit, si uita rostul conversatiei.

O ascultare adevarata ofera mai multa liniste si un interes real pentru partea pe care celalalt incearca sa o releve din el. O conversatie cu adevarat benefica nu este neaparat una in care se vorbeste intr-una ci una in care se asculta intr-una. Si una in care se incearca patrunderea si intelegerea universului celuilalt, chiar si atunci cand convingerile si cuvintele difera. Si poate chiar cand nu se spune nimic.
Am observat chiar ca sunt oameni care se tem de tacere. Ca si cum ceva din ei n-ar mai exista in momentele acelea si se simt aproape stanjeniti. Eu ador momentele cand poti sta alaturi de un prieten in tacere. Ador confortul acela al unei prietenii. Este, pentru mine, semnul unei apropieri de pret.

Asadar cinstesc ascultatorii, pe care i-as mai putea numii si vindecatori. De ce vindecatori?
Pentru ca sunt oameni care pot asculta in asa fel incat cu foarte putine cuvinte, sau niciunul, sa te ajute sa vezi singur solutia la o problema. Cei care te lasa sa te exprimi si care devin aproape ca o panza alba pe care poti sa expui tot ce vrei.
Sunt oameni care nu iau, ci dau. Dau timp. Dau spatiu. Dau linisite si interes, si creeaza un spatiu in care celalalt sa se poata manifesta. Si lucrul asta vindeca. Se cunoaste clar cat de vindecatoare este posibilitatea exprimarii de sine.

Cei cu adevarat intelepti nici macar nu iti vor oferi multe cuvinte. Ci vor asculta, si cand vor simti nevoia vor mai pune cate o intrebare, tot ca sa te ajute sa iti elucidezi tu mai bine situatia. Adevarul e ca nimeni vreodata nu ne poate ajuta cu sfaturi, doar noi putem stii ce e benefic pentru noi in experienta noastra. De aceea, mirificii ascultatori ( precum Momo / Michael Ende) care stiu cand sa asculte si cand sa cuvanteze, sunt aproape doctori pentru suflet. Si desi putini, este o adevarata binecuvantare sa ii ai in preajma.

Va doresc ca in urmatoarea conversatie, de orice natura, sa incercati sa ascultati cu adevarat. Sa vedeti ce simtiti cand celalalt vorbeste. Deseori veti intelege lucruri despre voi, si poate, in unele cazuri, veti descoperi niste persoane frumoase acolo unde nu va asteptati.


sursa foto: http://alyshagreig.files.wordpress.com/2011/12/listen.jpg